[1]Autor și specialist preocupat de lingvistica românească, cu studii de lingvistică generală, de toponimie, stilistică și semiotică literară, cu studii lingvistice în romanistică, Dragoș Moldovanu și-a început cariera de cercetător științific în anul 1964 la Centrul de lingvistică, istorie literară și folclor al Academiei Române, Iași, astăzi filiala „A. Philippide” a Institutului de Filologie.
Aici, a efectuat cercetări în domeniul lexicologiei. Curând, a înființat Departamentul de toponimie, având în vedere preocupările sale în domeniul toponimiei românești: a elaborat o metodologie a cercetării aplicative, a structurat principiile lexicografiei toponimice (încorporate în gruparea toponimelor pe domenii, conform unei scheme relevante pentru formarea și evoluția cuvintelor); a întocmit un corpus de termeni geografici populari, un chestionar de 1.045 de întrebări și un fond de cercetare bazat pe anchete directe sau indirecte, în Moldova; a scris monografia Toponimia personală românească în perspectivă diacronică (prin contract cu Institutul de Geografie din Bucureşti).
A primit titlul de doctor în filologie pentru teza Influențe umaniste și baroce în stilul lui Dimitrie Cantemir: structuri sintactice dislocate.
Din 1976 până în 1991 este șef al Departamentului de toponimie, redactor și coordonator al temei de importanţă naţională Tezaurul toponimic al României. Moldova, implicând un număr mare de cercetători și cadre universitare (de la Facultatea de Litere „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, din institutele pedagogice din Bacău, Galaţi şi Suceava) şi din învățământul preuniversitar. Toți colaboratorii au fost inițiați în tehnica cercetării pe teren, prin anchete colective în diverse judeţe ale Moldovei.
Din 1991 până în 1992, a fost cercetător științific II, iar din 1992 până în 1997, cercetător științific I, doctor, efectuând cercetări în domeniul onomasticii, al istoriei limbii române, al istoriei limbii române literare, studii în stilistică sau de lingvistică generală. A coordonat proiectul Academiei Române Tezaurul toponimic al României. Moldova.
Din 1997 până în 2007 a fost profesor universitar doctor la Facultatea de Litere „Alexandru Ioan Cuza” a Universității din Iași și cercetător științific I, cu jumătate de normă la Institutul de Filologie Română „A. Philippide”. Ca profesor, a susținut prelegeri de istorie a limbii române, istorie a limbii române literare, de stilistică a limbii române, toponimie românească, lingvistică generală și studii indo-europene. A elaborat volumul Toponimia Moldovei în cartografia europeană veche, cca 1395-1789, din seria Tezaurul toponimic al României. Moldova.
Fondator al unui departament la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” din Iaşi, iniţiator al unei direcţii de cercetare, bazată pe o nouă teorie a limbajului, o nouă metodă de cercetare toponimică și noi reguli lexicografice, aplicabile studiului structural al toponimiei, este specializat într-o disciplină aflată la răscrucea mai multor domenii: lingvistică generală (teoria numelor proprii), lexicografie, istorie a limbii române, precum și istoria limbilor slave, turce, germanice, geografie, geografie istorică și abordează o varietate de probleme-cheie pentru toponimie, lexicologie, lexicografie, istoria limbii, istorie și geografie, oferind soluții simultan.
A publicat mai multe cărți: Teoria câmpurilor toponimice (cu aplicație la câmpul hidronimului Moldova), Iaşi, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2010, 450 p.; Tezaurul toponimic al României. Moldova, Volumul I, partea 4, incluzând Toponimia Moldovei în cartografia europeană veche (cca 1395-1789), Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2005, 412 p. (format enciclopedic); Dimitrie Cantemir între umanism și baroc. Tipologia stilului cantemirian din perspectiva figurii dominante, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2002, 300 p.; Dimitrie Cantemir între Orient și Occident. Studiu de stilistică comparată, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997, 254 p.
Printre studiile toponimice, lexicologice, lexicografice sau de istorie a limbii, sunt bine cunoscute: Stratificarea genetică a toponimiei româneşti şi problema continuităţii românilor; Repere metodologice în cercetarea toponimiei româneşti din perspectivă istorică; Criterii de delimitare a toponimelor româneşti în zone de bilingvism slavo-român; Principii ale lexicografiei toponimice; Legile formative ale toponimelor româneşti cu radical antroponimic. I. Formaţii de plural; Sufixul -ARI (pl. lui -AR) în toponimia românească. Origine, funcționalitate, dinamică; Motive creștine în toponimia Moldovei; De l'interpénétration des sistemes toponimiques; Sincronia şi diacronia câmpurilor toponimice; Aspecte ale interpenetraţiei sistemelor toponimice: toponimele descriptive cu articol definit proclitic; Un fenomen ignorat în anchetele dialectale: resemantizarea toponimelor. În domeniul stilisticii, a scris Stilizarea citatului biblic în Divanul lui Dimitrie Cantemir; Oriental şi clasic în stilistica frazei lui Cantemir; Ezoterismul baroc în compoziția Istoriei ieroglifice; Autotraducerile din latină ale lui D. Cantemir (Finalitate, caracteristici generale, semnificatie); Influențe ale manierismului greco-latin în sintaxa lui Dimitrie Cantemir: hiperbatul; Premise ale unei stilistici diacronice etc.
Este autor în domeniul etimologiei, cu contribuții de toponimie slavă, turcă, romană etc., materializate în studii ample publicate în reviste de prestigiu din țară și din străinătate: Completări la REW: lat. CLIVUS în română și în graiurile ucrainene carpatice; Etimologia hidronimului MOLDOVA; Hidronime româneşti de origine slavă: BÂRLADUL, IALOMIŢA, JIJIA; Hidronime de veche origine turcă în sudul Moldovei; Toponime de origine romană în Transilvania și în sud-vestul Moldovei; The terminus post quem of the third Slavic palatalization of the velars as reflected in the etymology of the hydronym ‘Hlibakιa’ (=Ialomiţa), în „Indogermanische Forschungen”; Reconstructing an Old Slavic toponymic field: the base *birl- in Romanian toponymy and its historical implications, în „Zeitschrift für Slawistik”; Hydronyms of Old Turkish origin in the South of Moldavia, in „Beiträge zur Namenforschung”.
În activitatea sa internațională de cercetare, a dezvoltat două proiecte în colaborare cu Universitatea din Freiburg: H. Tiktin, Dicționar român-german, ediția a doua, revizuită și extinsă; Editarea de texte vechi româneşti.
Dragoș Moldovanu este expert în activități științifice de ultimă generație desfășurate în echipe de cercetare. A publicat numeroase studii în volume ale unor conferințe internaționale din țară și din străinătate: Sincronia și diacronia câmpurilor toponimice, în , în volumul Lucrările celui de-al doilea simpozion internaional de lingvistică (noiembrie 2008), Bucureşti, 2009, pp.139-147; Finalitatea textelor slavo-române intercalate din Evul Mediu românesc, în volumul Text si discurs religios (editori: Alexandru Gafton, Sorin Guia, Ioan Milică), Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2009, pp. 103–134.
Lucrările lingvistului sunt foarte apreciate și premiate. Pentru Tezaurul toponimic al României. Moldova. Vol. 1, Repertoriul istoric al unităţilor administrativ-teritoriale 1772-1988. Partea 1, A. Unităţi simple, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1991, a primit premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române în 1993. La Târgul Internaţional de Carte din România, Iaşi, în 2002, Tipologia stilului lui Dimitrie Cantemir din perspectiva figurii dominante, publicat la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2002, a fost considerată cea mai bună carte academică. În 2012 a primit al doilea premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române pentru cartea Teoria câmpurilor toponimice (cu aplicație la câmpul hidronimului MOLDOVA), publicată la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2010.
Din 2007 până în 2013, a coordonat Micul dicţionar toponimic al Moldovei, structural și etimologic Partea 1. Toponime personale (proiect național prioritar al Academiei Române), reprezentând un volum al seriei Tezaurul toponimic al României. Moldova. El a elaborat un model (privire de ansamblu, reguli de editare și mostre de articole), a făcut revizuirea generală a proiectelor membrilor din colectivul de cercetare (cu multe contribuții personale esențiale la toate nivelurile microstructurii lexicografice), realizând inovații teoretice și metodologice care individualizează dicționarul în raport cu lucrările europene similare.
Cu peste 50 de ani de activitate, cercetător laborios și profesor erudit, Dragoș Moldovanu ocupă un loc important în lingvistica românească, fiind un model de dăruire profesională.
Silvia Pitiriciu
Universitatea din Craiova
[1] Materialul reprezintă varianta în română a prezentării Dragoș Moldovanu, Professor and Scientist, publicată în „Studii și cercetări de onomastică și lexicologie” (SCOL), Anul IX, Nr. 1-2/2016, Editura Universitaria Craiova, pp. 9-14.